Ioana Petrescu (PRO România): Este momentul să le dovedim celor un milion de români întorși din străinătate că ne dorim să rămână în țară

Coordonatorii departamentelor de specialitate ale PRO România s-au reunit virtual, săptămâna trecută. Discuțiile au vizat identificarea celor mai practice soluții pentru repornirea activității în perioada de alertă și reducerea efectelor crizei economice care va lovi România în perioada imediat urmatoare. La întâlnire au participat coordonatorii departamentelor Economic, Sănătate, Educație, Muncă, Transporturi, Turism, Egalitate de șanse și Președintele Organizației de Tineret.

Sezonul turistic se deschide, de regulă, la început de mai, dar nici până azi operatorii din turism nu știu ce planuri să își facă. Turismul este o activitate care necesită planificare, iar lipsa de interes a guvernului pentru acest domeniu adâncește efectele crizei medicale asupra sectorului de turism din țara noastră. Este de neconceput faptul că acest guvern nu își face timp să se ocupe de un sector care anul trecut a angajat peste 500.000 persoane în România, dar are timp să negocieze cu alte state în ce condiții se pot duce românii, în vacanță, în afara țării” – a declarat coordonatorul departamentului de turism, Bogdan Ivan.

Problemele nu sunt doar în turism. Școlile nu sunt pregătite să primească elevii. Nu sunt cadre medicale în cabinetele din incinta școlii, nu s-au făcut igienizări sau reorganizări, astfel încât distanțarea socială să poată fi respectată. PRO România a propus, încă din 2019, modificarea legii bugetului astfel încât banii care reveneau partidelor politice să fie redirecționați pentru înființarea cabinetelor medicale în toate instituțiile de învățământ cu personalitate juridică. Amendamentul nu a fost aprobat, iar azi suntem în situația în care școlile se vor deschide fără a putea asigura sănătatea copiilor pe perioada pandemiei.

Inactivitatea economică din ultimele luni crește riscul de sărăcie. Persoanele vâstnice, care erau sprijinite de copii sau rude din țară sau din străinătate, vor fi afectate negativ, întrucât nici rudele nu își mai permit să le ajute financiar, odată ce își pierd locul de muncă. Românii cu venituri reduse sunt afectați puternic de creșterea prețului la alimente. Din aceste motive, este important să direcționăm resursele financiare către categoriile vulnerabile și să ne asiguram că pensia minimă și ajutoarele sociale sunt majorate, măcar pe perioada crizei” – a declarat coordonatorul departamentului de muncă, Ion Giurescu.

Impactul crizei medicale asupra economiei, după ce se relaxează restricțiile din perioada de stare de urgență, a fost o altă temă de discuție. Departamentul de Sănătate al PRO România apreciază că numărul zilnic de îmbolnăviri poate crește în perioada următoare sau, în cel mai bun caz,  poate stagna la nivelul actual. Experții recomandă în continuare testarea repetata a cadrelor medicale și o testare în masă a populației, conform unui plan bine stabilit care să ia considerare care sunt categoriile critice pentru funcționarea țării. 

Economia va avea de suferit și mai mult, în scenariul în care numărul de îmbolnăviri crește și va exista pericolul ca România să se confrunte cu o alta perioadă în care o mare parte din  activitatea economică va fi din nou închisă.

Efectele crizei economice se vor face simțite și mai puternic în câteva luni. Ne vom confrunta cu un șomaj ridicat. Prioritatea economică în perioada următoare trebuie să fie asigurarea de locuri de muncă pentru toți românii. Este momentul să le dovedim celor un milion de români întorși din străinătate că ne dorim să rămână în țară”, a declarat coordonatorul Departamentului Economic al PRO România, Ioana Petrescu.

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *