Analiză teste RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19 în Laboratoarele REGINA MARIA – Din 74.000 de teste procesate, 2% sunt pozitive

Statisticile Rețelei de sănătate REGINA MARIA relevă faptul că laboratoarele sale au prelucrat până azi peste 74.000 de teste RT-PCR pentru diagnosticarea COVID 19, 64% dintre acestea aparținând pacientelor de sex feminin. Din totalul testelor procesate în cele 3 laboratoare de biologie moleculară ale Rețelei, 2% au avut un rezultat pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus.

În laboratoarele REGINA MARIA, cu ajutorul echipei de 20 de specialiști, s-au testat pacienți din toate județele țării. De asemenea, s-au facut teste pentru toate categoriile de vârstă, de la bebeluși până la pacienți cu vârsta de 98 de ani. 23% dintre teste au fost efectuate pentru pacienți cu vârsta peste 60 ani, pacienți care se află în clasa de risc. Cu un timp mediu de validare a rezultatelor de 1,41 zile, 31% dintre rezultate au fost validate chiar în ziua recoltării.

Cele mai multe teste au fost realizate în București – 26.803, urmat de județele: Brașov cu 8.263 teste, Cluj cu 7.790 teste, Prahova cu 5.562 teste și Vâlcea cu 5.471 teste.

Odată cu relaxarea măsurilor de izolare impuse de către autorități, a crescut și nevoia de suplimentare a testării. Laboratorul Central REGINA MARIA continuă să lucreze în regim 24/24h, 7 zile din 7, crescând capacitatea de testare la 1210 teste/zi” – declară Dr. Andreea Alexandru, Medic Primar Medicină de Laborator, Medic-Șef Laboratorul Central București și Director Medical Divizia Laboratoare Clinice REGINA MARIA.

Dr. Andreea Alexandru

REGINA MARIA a fost primul laborator privat care s-a implicat în testarea gratuită a personalului medical din linia întâi, sprijinind spitalele publice în efortul de gestionare a pacienților COVID-19. Până în acest moment, 64 de spitale publice au beneficiat de teste RT-PCR gratuite, în urma unei investiții de peste 2.600.000 de lei, cu ajutorul partenerilor privați.

În laboratoarele REGINA MARIA se prelucrează atât testele RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19, cât și teste serologice pentru determinarea răspunsului imun.

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *