Proiect PRO România, adoptat de Parlament: Reprezentare garantată în instanță, pentru victimele violenței domestice și pedepse de până la 5 ani, pentru agresori

PRO România salută adoptarea, de către Parlament, a proiectului de lege care prevede garantarea reprezentării în instanță a victimelor violenței domestice și care înăsprește pedeapsa acordată agresorilor pentru nerespectarea ordinului de protecție. Propunerea a fost elaborată de Gabriela Podașcă, deputat PRO România, alături de coordonatorul Departamentului pentru Egalitate de Șanse PRO România, Anca Bălășoiu și cu susținerea altor parlamentari ai formațiunii, Mihaela Huncă și Oana Vlăducă.

”Viața fiecăruia dintre noi a fost afectată de pandemie în ultimele luni, social și economic. Dacă ne uităm însă la victimele violenței domestice, acestea au fost obligate, în cele mai multe cazuri, să locuiască 24 din 24 de ore cu agresorul în această perioadă. Cifrele sunt îngrijorătoare – vorbim de aproape 27 de mii de victime ale violenței în familie în 2019, cu o creștere a raportărilor la începutul anului 2020. Însă realitatea este și mai dură. Gândiți-vă la faptul că pentru câteva luni aceste femei nu au putut să anunțe cazurile de violență, au stat în teroare, sub amenințări, manipulări și maltratări. Trebuie să admintem că statisticile sunt cu mult în urma amplorii acestui fenomen” – a declarat deputatul PRO România, Gabriela Podașcă.

Legea prevede majorarea pedepsei acordate agresorilor care încalcă ordinul de protecție de la minimum o lună și maximum un an, la minimum 6 luni și maximul 5 ani. Inițierea acestui proiect a fost făcută la solicitarea și după consultarea cu organizațiile non-guvernamentale din domeniu.

„Chiar dacă ordinul de protecție este un instrument legal în România, acesta nu s-a dovedit complet funcțional în practică. Tocmai de aceea am propus măsuri care să descurajeze încălcarea dispozoțiilor stabilite de instanță. La fel de importantă este și introducerea obligativității asigurării de asistență juridică din oficiu victimelor care nu dispun de un avocat. Sperăm ca aceste prevederi să ajungă cât mai repede la promulgare și să salveze vieți omenești, contribuind semnificativ la îmbunătățirea vieții femeilor din România” – a încheiat Gabriela Podașcă.

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *