Întâlnire de lucru, la sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor

Ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, Lucian Bode și ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș au avut o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Alături de cei doi demnitari au mai participat reprezentanții Direcției Generale Organismul Intermediar pentru Transport, din cadrul MTIC, și managementul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

În cadrul discuțiilor a fost analizat stadiul absorbției fondurilor europene, pe domeniul transport, la nivelul lunii octombrie 2020, precum și previziunile financiare până la sfârșitul anului.

Direcția de specialitate din minister a expus celor doi demnitari stadiul pregătirii noului Programului Operațional Transport, parte a noului Cadru Financiar Multianual. Aici s-au evidențiat defalcările fondurilor europene, pe axe, și alocările corespunzătoare. Au fost prezentate, totodată, și potențialele proiecte pe fiecare mod de transport – aerian, rutier, feroviar, metrou, material rulant, naval și intermodal.

Cei doi demnitari au analizat și stadiul pregătirii Planului Național de Redresare și Reziliență – secțiunea infrastructura de transport, alocările estimate și proiectele potențial a fi finanțate în cadrul acestei facilități.

Au fost stabilite, de asemenea, și delimitările dintre cele două surse de finanțare la care se adaugă bugetul de stat și proiectele eligibile, pe fiecare sursă de finanțare, ce urmează a fi depuse spre analiză la nivel european. Un capitol aparte l-au reprezentat și proiectele ce urmează a fi descentralizate la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale, pentru implementare.

Este un lucru foarte bun pe care l-am remarcat și anume că din cele 2,6 miliarde de Euro absorbite până în prezent în cadrul POIM pentru infrastructura de transport, 650 de milioane – adică 25% – au fost autorizate la plată în ultimele 11 luni. De asemenea, în ceea ce privește sumele alocate în acest an, pentru investiții din fonduri externe nerambursabile avem deja 3,7 miliarde de lei, la 9 luni, plătiți pentru proiecte majore rutiere și feroviare, reprezentând o creștere de 150%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Trebuie să folosim toate resursele financiare, fie ele externe sau de la bugetul de stat, astfel încât să dezvoltăm cât mai mult infrastructura. Sunt sigur că proiectele care vor fi finanțate vor dezvolta economia, vor stimula investițiile și vor aduce noi locuri de muncă. Doar cu o viziune pe termen mediu și lung, așa cum am prevăzut și în Planul Investițional pentru Infrastructură putem să vorbim de închiderea principalelor coridoare Pan-Europene de transport, o condiție obligatorie pentru noul exercițiu financiar european” – a declarat Lucian Bode.

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *