Actul normativ aprobat astãzi în ședința de guvern continuã mãsura pusã la dispoziția contribuabililor în primãvarã prin crearea posibilitãții suspendãrii plãții ratelor de capital, dobânzilor și comisioanelor pentru o perioadã de maximum 9 luni. Perioada maximã pentru suspendare este de 9 luni, atât pentru creditele pentru care s-a obținut deja suspendarea obligatiilor de platã, cât și pentru cele pentru care nu s-a aplicat aceastã facilitate. Perioada maximã de 9 luni include și perioada pentru care au fost suspendate creditele în baza OUG 37/2020, a unui moratoriu non-legislativ sau în ambele cazuri. Mãsura are scopul de a susține conformarea la platã, pentru contribuabilii aflați în dificultate generatã de lipsa de lichiditãți financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19.
Solicitãrile pentru suspendarea plãții obligațiilor pot fi transmise instituțiilor bancare și non-bancare pânã la data de 15 martie 2021, cererea este analizatã și se va emite o decizie pânã cel târziu la 31 martie 2021.
Pot beneficia de aceste facilitãți debitorii care au încheiat un contract pentru obþinerea unui credit care nu a ajuns la maturitate și pentru care creditorul nu a declarat scadenþa anticipatã, la data de 31 decembrie 2020, inclusiv și nu înregistreazã restanțe la data solicitãrii.
De asemenea, debitorii trebuie sã declare pe propria rãspundere scãderea veniturilor/a încasãrilor cu minim 25% din ultimele 3 luni anterioare solicitãrii suspendãrii obligațiilor de platã prin raportare la perioada similarã anilor 2019/2020, dupã caz.
Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice pentru care cererea de suspendare a obligațiilor de platã a fost formulatã pânã pe 15 iunie 2020 potrivit legii, cu termen de încheiere a perioadei de amânare anterior intrãrii în vigoare a prezentei act normativ, suspendarea obligațiilor de platã complementar pânã la maximum 9 luni, se aplicã prin cumularea creanței/restului de creanțã aferent/e dobânzilor calculate în prima perioadã suspendatã potrivit OUG nr. 37/2020 cu creanța aferentã dobânzilor calculate pentru a doua perioadã suspendatã. La creanța astfel rezultatã dobânda este 0% și plata de cãtre debitor a acestei creanțe se va face eșalonat în 60 de rate lunare egale începând cu luna imediat urmãtoare încheierii celei de-a doua perioade de amânare.
Informații de background:
Soldul total al creditelor pentru care au fost aprobate solicitãri de amânare la platã pânã la finalul lunii septembrie 2020, în contextul epidemiei COVID-19, se ridicã la 42,9 miliarde de lei și au fost acordate unui numãr de aproximativ 558.000 de debitori, cuantumul acestor credite reprezentând 14,7% din totalul creditelor acordate de cãtre sectorul bancar. Din totalul de 42,9 miliarde de lei reprezentând creditele amânate prin moratoriul legislativ și cele non-legislative, 32,4 miliarde de lei reprezintã sumele amânate prin moratoriul legislativ (OUG 37/2020) și 10,5 miliarde de lei prin moratoriile non-legislative.
Dobânda datoratã de debitori corespunzãtoare sumelor scadente a cãror platã este suspendatã se capitalizeazã la soldul creditului existent la finele perioadei de suspendare. Capitalul astfel majorat se plãtește eșalonat pe durata rãmasã pânã la noua maturitate a creditelor, ulterior perioadei de suspendare. Prin excepție, pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentã perioadei de suspendare se calculeazã potrivit prevederilor contractului de credit si reprezintã o creanțã distinctã și independentã în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit. La aceastã creanțã dobânda este 0% și plata de cãtre debitor a acestei creanțe se va face eșalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat urmãtoare încheierii perioadei de amânare. Statul român garanteazã în procent de 100% dobânda aferentã perioadei de suspendare pentru creditele ipotecare contractate de persoanele fizice.