AOAR propune…

Măsuri pentru întărirea capitalului românesc, atragere de investiții directe, stimulare a muncii eficiente, creșterea capacității administrative a statului, respect față de cetățean, față de investitor, investiții pentru viitorul națiunii

——————————————————————

Preambul

Anul 2017 a fost probabil unul dintre cele mai agitate din punct de vedere fiscal. Am avut modificări ale Codului fiscal, Codului de procedura fiscală, am avut OG 23/2017, modificări care au fost introduse fără studii de fezabilitate sau consultări cu specialiștii din mediul de afaceri. Au fost – precum OG 3/2017, OG 23/2017, OUG 79/2017, implementate în ciuda tuturor avizelor negative primite, fără ca guvernul să țină în vreun fel cont de criticile pertinente venite din partea mediului de afaceri, inclusiv de la AOAR singur sau împreună cu colegii din Coaliția pentru Dezvoltarea României. Din fericire, unele din măsurile catastrofale adoptate de Guvern au putut fi corectate în Parlament. Ne referim la OG 23/2017 privind contul de TVA, cu privire la care ne menținem opinia că dacă ar fi intrat în vigoare în forma adoptată de guvern ar fi dus la blocarea multor companii românești și la costuri exagerate atât pentru mediul de afaceri cât și pentru ANAF.

Sperăm că cele mai multe din greșelile făcute în 2017 să fie reparate în 2018, în special cele din OUG 79/2017:

– Reintroducerea posibilității de a opta pentru plata impozitului pe profit, fără de care România este eliminată de pe harta investițiilor noi;

– Revizuirea limitelor de deductibilitate a dobânzilor, fără de care companiile care investesc sunt grav afectate.

Nu vrem însă să insistam acum și aici în legătură cu ce s-a făcut în 2017. Continuăm ce am început anul trecut, când am decis să trecem de la atitudinea reactivă la una proactivă: facem public Guvernului propuneri concrete ale AOAR, cu privire la câteva măsuri de care mediul de afaceri – în special capitalul autohton, are nevoie pentru a se dezvolta, prospera, crea locuri de muncă bine plătite pentru români în România.

La fel ca și în 2017, subliniem:

AOAR nu cere taxe mai mici sau scutiri.

Cerem stabilitate și predictibilitate fără de care nu putem să ne dezvoltăm.

Cerem o așezare corectă a taxelor, fără excepții și cerem servicii publice de calitate oferite de ANAF, cerem protecție în fața celor care nu înțeleg să respecte legea și fac evaziune. Nu putem concura cu cei care fură TVA și își plătesc la negru angajații!

Concret:

1. Impozitul pe profit și consolidare fiscală pentru grupurile de firme românești

Avem nevoie de consolidare fiscală în grupurile românești de companii pentru a putea avea condiții egale cu investitorii străini care consolidează la ei acasă. Asta ar da posibilitatea și grupurilor cu capital românesc să își poată organiza mai bine finanțele. Depunerea declarației de impozit pe profit consolidat pe grup, nu numai că permite grupului să recupereze pierderea fiscală mai repede, dar:

– Elimină nevoia pentru grupurile românești cu privire la întocmirea dosarului prețurilor de transfer. Este un cost semnificativ pentru companiile românești și, de asemenea, un cost semnificativ pentru ANAF de a verifica degeaba aceste dosare;

– Ar permite ANAF să își folosească resursa (extrem de firavă) pentru a controla prețurile de transfer acolo unde există riscul real de erodare a bazei fiscale în România: plăți externe făcute în special către state care au cote de impozit reduse sau sunt cunoscute că aplică regimuri fiscale preferențiale;

– Cerem implementarea cât mai grabnică și creșterea capacității administrative pentru aplicarea planului de măsuri ANTI- BEPS (Base Erosion and Profit Shifting – Erodarea bazei fiscale și transferul profiturilor).

În plus, consolidarea fiscală poate face ca România să devină hub regional pentru investitori! De ce să nu ne folosim avantajele? Propunerea vizează tratarea nediscriminatorie a celor 5.000 de firme cu capital privat românesc față de cele cca 68.000 firme cu capital străin (care, legal își consolidează bilanțul la nivelul firmei “mamă”).

Motivare:

grupurile de companii cu capital autohton sunt obligate să întocmească dosare cu justificarea prețurilor de transfer intra grup, să întocmească bilanțul contabil consolidat pe grup, dar impozitarea profitului se face la nivelul fiecăreia cu companiile membre și nu la nivel de grup. În aceste condiții, grupurile de companii cu capital românesc sunt obligate la cheltuieli administrative inutile, refuzându-li-se minimul avantaj al plății impozitului la nivelul realităților reflectate în bilanțul consolidat.

2. TVA

Nu cerem reducerea în continuare a cotei de TVA. Consumul crește oricum precum Făt Frumos, nu considerăm că este o prioritate să avem și stimuli fiscali pentru creșterea consumului – politicile prociclice sunt de dorit a fi evitate. Avem nevoie de bani pentru a investi în infrastructură, în educație, nu pentru a stimula consumul din import! Solicităm Guvernului să:

– accelereze implementarea sistemelor informatice de care face vorbire în programul de guvernare și anume AMEF;

– introducă sistemul electronic de facturare în B2B;

– introducă cât mai grabnic SAF-T (Standard Audit File for Tax – model de raportare care permite controlul de la distanță);

– depună toate diligențele pentru modificarea Directivei 112 privind TVA în sensul permiterii taxării inverse în B2B și implementarea acestei opțiuni imediat ce este posibilă.

Numai prin informatizare, modernizare și training pentru lucrătorii din ANAF poate fi combătută eficient frauda de TVA, nu prin măsuri arbitrare care generează extrem de multe victime colaterale, măsuri care îngreunează intrarea în piață a antreprenorilor (datorită dificultății de obținere a codurilor de TVA) dar generează și scoaterea din piață a unor companii viabile, cu angajați, fără datorii, prin anularea codului TVA. Remarcăm pozitiv că solicitarea noastră de anul trecut cu privire la eliminarea din Codul fiscal a nefericitei prevederi cu privire la evaluarea de către ANAF a “intenției și capacității de a desfășura operațiuni taxabile” a fost luată în considerare de către Parlament.

3. Impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii

Anul trecut spuneam că impozitul pe venit în cotă unică de 16% este unul competitiv, stabil, că este un factor de competitivitate pentru România și ceream să fie lăsat în pace. Nu a fost să fie, cota de 16% a fost redusă la 10% pentru a compensa creșterea CAS și CASS. Așa cum deja s-a văzut, acest lucru a generat alte probleme: reducerea salariilor nete în IT, perturbarea serioasă a bugetelor multor orașe și comune. Nimic din toate aceste probleme nu ar fi existat dacă mutarea contribuțiilor la angajat s-ar fi făcut cu asigurarea neutralității măsurii. Problema României o reprezintă însă contribuțiile sociale obligatorii, mult prea mari pentru contractele de muncă sau alte activități dependente și semnificativ mai mici pentru alte tipuri de venituri. Discrepanțele au crescut în 2017 în loc să se reducă, ceea ce nu creează deloc premise pentru stabilitate și predictibilitate a reglementărilor fiscale. Numărul extrem de mic de salarii mari declarate se datorează atât contribuțiilor sociale mari, cât și mascării salariilor sub alte forme de venit. Fenomenul se va accentua în perioada următoare ca urmare a modificărilor aduse prin OUG 79 atât regimului microîntreprinderilor cât și prevederilor cu privire la CAS, CASS datorate de PFA/PFI. Trebuie să ținem cont că CAS și CASS nu sunt impozite, sunt contribuții care implică contraprestații, contribuții ce se bazează pe solidaritate. Înțelegem că nu se pot stabili sume fixe pentru aceste asigurări datorită capacității de plată a angajaților cu salarii mici. De aceea, e nevoie ca baza de calcul a acestor contribuții să fie plafonată. Plafonarea (la un nivel cât mai jos cu putință!) este necesară nu numai pentru a stimula munca eficientă și conformarea voluntară, dar este imperativ necesară pentru a reduce obligațiile viitoare ale sistemului public de pensii și a îi asigura supraviețuirea, mai ales că se apropie ieșirea la pensie a “decrețeilor” (persoane născute în perioada 1967 – 1970). Propunem următoarea soluție:

– Reintroduceți plafonarea bazei de calcul a CAS și CASS pentru toate tipurile de venit, pe suma acestora (nu pe fiecare venit în parte), la 3, maxim 4 salarii medii pe economie;

– Păstrați și întăriți sistemul de plată a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă;

– Eliminați excepțiile. Excepțiile sunt privilegii ale unor cetățeni pentru care trebuie să plătească ceilalți cetățeni! Acest lucru duce inclusiv la dezbinare, ori noi avem nevoie să întărim coeziunea acestei nații!

– Sarcina fiscală totală trebuie așezată în funcție de CÂT și nu de CUM câștigăm. Obligațiile fiscale trebuie să fie aceleași pentru toți rezidenții în România, indiferent de modul în care acestea sunt obținute. Numai așa sarcina fiscală poate fi rezonabilă pentru toți.

4. Credit fiscal pentru creșe/grădinițe

Trebuie să ne ocupăm de viitor încă de astăzi. Lumea se schimbă cu repeziciune iar șansele de adaptare la schimbare și de succes sunt direct proporționale cu nivelul de educație. Investiția în educație este cu atât mai eficientă cu cât este făcută mai devreme. Sunt studii care arată cât de importantă este educația timpurie, în primii 5 ani de viață ai copilului. În programul de Guvernare aveți prevăzut a fi realizate 2.500 de creșe. Haideți să facem o parte dintre ele împreună, în parteneriat public privat, acolo unde este cea mai mare nevoie de ele! Nu trebuie să reinventăm roata, avem soluția în Codul fiscal încă din 2004, trebuie doar să o extindem: creditul fiscal. Facem creșe la poarta fabricii, a clădirilor de birouri, angajatorul plătește și își scade sumele plătite din impozitele datorate, în limita ce trebuie calculată. O asemenea măsură ar fi nu numai o investiție în viitor, prin educație, dar și în prezent. Ar asigura familiilor tinere, educate, ce își doresc o carieră profesională confortul de a da naștere la copii fără teama că nu va avea cine să aibă grija de ei. Creșterea natalității nu poate fi asigurată doar prin stimulente materiale, trebuie asigurat confort și încredere familiilor tinere pentru a nu amâna decizia.

Acestea sunt doar câteva din măsurile ce pot ajuta companiile românești să se dezvolte, să genereze prosperitate prin muncă, prin investiții. Cerem guvernului nostru să înceapă un dialog sincer, constructiv, profesionist, cu reprezentanții investitorilor în România. Soluții sunt, le putem discuta, agrea și implementa. Vom avea cu toții de câștigat! Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) dorește în continuare să fie un partener activ într-un dialog continuu și profesionist cu Guvernul României. Mediul de afaceri a fost obligat în 2017 să se acomodeze cu mai multe măsuri anunțate (nepregătite) şi apoi retrase ca și măsuri controversate OUG 23 și 79 (neaprobate încă în Parlament). În aceste condiții, AOAR afirmă public că noul Guvern trebuie să asigure obligatoriu o stabilitate decizională și o predictibilitate a viitoarelor reglementări ce urmează fi adoptate.

FAȚĂ DE TEMELE DE DISCUȚII LANSATE DEJA PUBLIC, AOAR ÎȘI EXPRIMĂ, ȘI SUSȚINE ARGUMENTAT, URMĂTOARELE POZIȚII:

A. Susținem menținerea impozitării prin aplicarea unei cote unice.

Mediul de afaceri susține cota unică.

Motivare:

Este confirmat de realitatea economică faptul că sistemul de impozitare prin aplicarea cotei unice a susținut dezvoltarea mediului de afaceri și a stimulat investițiile, inclusiv cele străine directe. Considerăm că modificarea acestuia nu este oportună, în special în condițiile echilibrelor bugetare precare. În mod evident, orice modificare a sistemului de impozitare crește costul de administrare, fără nicio estimare cu privire la venituri.

B. Cerem Guvernului să-și respecte promisiunea de a nu mai introduce în 2018 noi taxe și impozite.

NU suntem de acord cu taxa de mediu de 1% pe care Ministerul Mediului dorește să o impună tuturor investitorilor (publici și privați) pentru se plăti (prin proceduri neclare) viitoare studii de impact asupra mediului.

Motivare:

Ministerul Mediului trebuie să stabilească prin Lege condițiile de mediu, antreprenorii urmând a comanda studii de impact cu privire la protecția mediului. Studiile realizate de companii agreate transparent (criterii) de Ministerul Mediului vor justifica eliberarea în termen legal a autorizației de mediu.

C. Susținem creșterea autonomiei financiare a administrațiilor locale, dar NU susținem finanțarea cheltuielilor excesive (salarii care au crescut cu 100% în 2017 ), în dauna finanțării (cotă parte) a unor proiecte de dezvoltare locală care să ajute antreprenorii locali și cetățenii prin crearea de noi locuri de muncă.

Motivare:

Administrația locală poate susține mediul de afaceri prin:

➢ terenuri concesionate;

➢ facilitarea accesului la utilități;

➢ eliberararea de avize legale;

➢ scutiri de taxe şi impozite locale;

➢ asigurarea/pregătirea forței de muncă;

Finanțarea (echilibrarea) de la bugetul de stat a bugetelor locale trebuie să fie făcută funcție de eforturile locale de susținere/stimulare a mediului de afaceri local, în condiții de maximă transparență.

D. Fondul Suveran de Investiții a fost o măsură propusă de AOAR încă din 2007, după modelul Franței (în 2018, în Franța, va fi promovat al treilea Fond Suveran/Finanțare suplimentară).

Actualul proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară îl apreciem ca fiind neclar. Nu există criterii și garanția atingerii unor obiective stabilite, pe bază de studii, ca politici publice acceptate de mediul de afaceri și societate.

Motivare:

Proiectul FSDI nu a fost supus în mod transparent și efectiv dezbaterii publice înaintea promovării legii în Parlament. Prevederile textului proiectului de lege aflat în dezbatere parlamentară implică exceptări de la Legea 31 și a OUG 109 (conducere corporatistă) fără minimă justificare. AOAR a formulat constant în ultimii ani propuneri concrete de îmbunătățire a condițiilor de desfășurare a afacerilor companiilor cu capital autohton.

E. AOAR cere Guvernului să acorde prioritate politicii și planurilor de acțiune vizând sectorul de inovare din România

Inovarea este pilonul de creștere durabilă a PIB-ului României, este soluția de valorificare a competențelor umane de care dispune România. Inovarea nu poate pătrunde de pe piața internă.

Motivare :

Datele statistice arată că România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană, referitor la cheltuielile R&D, 0,4% PIB față de nivelul mediu de 3% asumat de CE ca obiectiv pentru 2020. România și-a fixat un obiectiv de a aloca 2% PIB (1% public și 1% privat), până în 2020. OUG 79/2017 descurajează salarizarea cercetătorilor, anulând scutirea de la impozitarea veniturilor. De cca 4 ani, Ministerul Finanțelor/ANAF alături de Ministerul Cercetării și Educației nu au reușit să verifice sensul unor termeni utilizați în diverse acte normative (Ordin 3822/2015, OG 57/2002, OMF 1802/2014, Ordin 1840/906/2016 – a se vedea Anexa).

F. AOAR cere Guvernului să acorde prioritate absorbției și alocării accelerate a fondurilor europene, în special prin instrumente financiare

Instrumentele financiare vizează cu precădere finanțarea IMM–urilor, astfel că este necesară stabilirea unor mecanisme simple și funcționale. Recomandarea AOAR este utilizarea unui produs financiar care să corespundă caracteristicilor naționale specifice în concordanță cu obiectivele specifice POCU și POR. AOAR solicită o mai mare transparență și vizibilitate asupra etapelor de lansare de cereri de finanțare și mai ales a duratei proceselor de evaluare a aplicațiilor. Este esențială publicarea întregului calendar de contractare al finanțărilor până la sfârșitul perioadei actuale de programare. Mai mult, este esențial ca acesta să fie și respectat, pentru a evita situația frecventă în care companiile aplicante renunță la sprijinul financiar din cauza întârzierilor excesive.

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *