AOAR – „In UE Culturile Energetice sunt culturi Agricole” (Legea 186/2017 este incompatibila cu Reg. UE 1307/2013)8 min read

38

Legea nr. 186/2017 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 („Legea nr. 186/2017”) tinde să impună un regim diferit pentru culturile energetice, creând grave prejudicii investitorilor din sector şi afectând în mod substanţial dezvoltarea culturilor energetice în România. În concret, pe de o parte, Legea nr. 186/2017 (a) introduce şi operează cu noţiunea de „culturi energetice nonagricole” ceea ce generează o serie de contradicţii şi confuzii cu privire la regimul juridic al acestor culturi şi aplicarea schemei de plată unică pe suprafaţă (Secţiunea 1) şi, pe de altă parte, (b) limitează şi condiţionează înfiinţarea culturilor energetice de plata unor taxe nejustificate şi vădit disproporţionate prin raportare la utilizarea terenurilor agricole (Secţiunea 2).

1. Noţiunea de culturi energetice nonagricole

Astfel cum am menţionat mai sus, Legea nr. 186/2017 introduce şi operează cu noţiunea de „cultură energetică nonagricolă”, dar fără să o definească şi fără să califice în mod expres caracterul agricol sau neagricol al acestor culturi. Există doar o normă de trimitere la un ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind aprobarea listei culturilor energetice nonagricole (i.e. art. III alin. (4)) în aplicarea căreia a fost adoptat Ordinul nr. 304/2017 privind stabilirea Listei culturilor energetice nonagricole. Dorim să credem că utilizarea noţiunii de „culturi nonagricole” reprezintă o adaptare nefericită a noţiunii de „culturi non-alimentare”, în opoziţie cu culturile alimentare. Subliniem faptul că termenul utilizat de legiuitor este cel de „nonagricol” – care, ca o paranteză, nu se regăseşte în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române –, iar nu cel de „neagricol”. Acest fapt, în economia întregii Legi nr. 18/1991 a fondului funciar, este de natură să creeze o serie de contradicţii întrucât tinde să plaseze culturile energetice în sfera culturilor neagricole. În mod evident o astfel de ipoteză este complet eronată şi contravine flagrant Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului („Regulamentul nr. 1307/2013”) care este de directă şi imediată aplicare în întreaga Uniune Europeană, deci implicit în România. Regulamentul nr. 1307/2013 încadrează culturile energetice în categoria de culturi permanente care reprezintă „culturile pentru care nu se practică un sistem de rotație, altele decât pășunile permanente și fânețele permanente, care ocupă terenurile pentru o perioadă de cinci ani sau mai mare și care produc recolte repetate, inclusiv pepinierele și speciile forestiere cu ciclu de producție scurt” (art. 4, alin. (1), lit. g) şi care se înfiinţează pe terenuri agricole. În acest sens, Regulamentul nr. 1307/2013 defineşte în art. 4, alin. (1), lit. (e) „suprafață agricolă” ca „orice suprafață de teren arabil, de pășune permanentă și de fâneață permanentă sau cultivată cu culturi permanente”; De altfel, ipoteza că plantele energetice sunt plante neagricole este infirmată chiar de Legea nr. 186/2017, astfel cum vom arăta în continuare:

(a) Art. 92 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, în forma modificată de Legea nr. 186/2017, prevede următoarele: „Culturile energetice nonagricole se pot înfiinţa numai pe terenurile arabile, de clasa a IV-a – a V-a de calitate, stabilită de către oficiile de studii pedologice şi agrochimice. Distanţa minimă la care se amplasează aceste culturi faţă de CELELALTE culturi agricole învecinate este egală cu cel puţin înălţimea culturii energetice ajunse la maturitate.” Prin utilizarea adjectivului pronominal compus „celelalte” legiuitorul include culturile energetice în categoria culturilor agricole alături de celelalte culturi; în caz contrar exprimarea ar fi fost că aceste culturi se amplasează la o anumită distanţă de culturile agricole.

(b) În măsura în care culturile energetice nu ar fi fost culturi agricole, înfiinţarea acestora pe terenurile agricole implica scoaterea respectivelor terenuri din circuitul agricol şi ar fi fost aplicabilă în mod direct procedura reglementată de art. 92 alin (5) din Legea nr. 18/1991 în forma modificată de Legea nr. 186/2017, fără a mai fi necesară o reglementare distinctă în alin. (10) a aceluiaşi art. 92 („În situaţia în care se amplasează culturi energetice nonagricole pe terenuri arabile (n.n. şi nu agricole) situate în extravilan se aplică procedura cu privire la scoaterea din circuitul agricol a terenurilor, cu plata tarifului la Fondul de ameliorare a fondului funciar.”). Întrucât a optat pentru o astfel de redactare, înseamnă că legiuitorul a considerat şi menţinut culturile energetice în sfera culturilor agricole, iar procedura scoaterii terenurilor din circuitul agricol, în forma prevăzută în art. 92 alin (5), se aplică prin analogie şi extrapolare doar în virtutea acestui alineat (10) şi doar în situaţia în care se doreşte înfiinţarea de culturi energetice pe terenuri arabile. Cu alte cuvinte, deşi nu suntem în prezenţa unei situaţii de scoatere a terenului din circuitul agricol (care ar fi atras aplicabilitatea art. 92 alin (5)), probabil în dorinţa de a limita schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor arabile, legiuitorul a înţeles să condiţioneze înfiinţarea culturilor energetice pe aceste terenuri de plata unei taxe, similare cu cea pentru scoaterea terenului din circuitul agricol.

(c) Prin raportare la clasificarea terenurilor în funcţie de destinaţie, astfel cum este reglementată de art. 2 din Legea nr. 18/1991, în forma modificată prin Legea nr. 186/2017, singura categorie în care pot fi încadrate terenurilor pe care sunt înfiinţate culturi energetice este cea a terenurilor agricole productive, enumerarea conţinută de norma referită fiind una exemplificativă, iar nu enunţiativă „(a) terenuri cu destinaţie agricolă, şi anume: terenurile agricole productive – arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, pajiştile permanente, serele, solarele, răsadniţele şi altele asemenea;”. Nu putem să nu remarcăm însă eroarea legiuitorului şi redactarea deficitară intervenită la modificarea art. 94 din Legea nr. 18/1991 prin Legea nr. 186/2017: „Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor agricole situate în extravilan pentru amplasarea construcţiilor prevăzute la art. 92 alin. (2) şi (3) şi/sau a culturilor energetice nonagricole prevăzute la alin. (4) se aprobă după cum urmează: […]”. Astfel cum am precizat mai sus, culturile energetice sunt culturi agricole, iar înfiinţarea acestora, chiar şi pe terenuri arabile, nu presupune o scoatere a terenului din circuitul agricol, chiar dacă opţiunea legiuitorului a fost sa asimileze această situaţie, strict din punctul de vedere al taxelor plătite şi eventual al procedurii de aprobare, cu o scoatere din circuitul agricol.

În consecinţă, pentru argumentele prezentate mai sus, culturile energetice au fost şi rămân culturi agricole, iar terenurile pe care acestea sunt înfiinţate sunt terenuri agricole productive. Orice altă interpretare este contrară Regulamentului nr. 1307/2013 şi Legii nr. 18/1991, chiar şi în forma modificată prin Legea nr. 186/2017. În consecinţă, se impune de urgenţă, cu caracter minimal, transmiterea unei clarificări în acest sens către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură astfel încât să se asigure funcţionarea normală şi unitară a schemelor de sprijin inclusiv pentru fermierii care cultivă plante energetice. Pe termen mediu, se impune corectarea Legii nr. 18/1991, în forma modificată prin Legea nr. 186/2017, astfel încât să se elimine orice inadvertenţă şi contradicţie cu privire la calificarea culturilor energetice drept culturi agricole.

2. Limitarea înfiinţării de culturi energetice

Legea nr. 186/2017 limitează în mod inexplicabil înfiinţarea culturilor energetice numai pe terenurile arabile de clasa a IV-a şi a V-a de calitate (art. 92 alin. (4) prevede că „Culturile energetice nonagricole se pot înfiinţa NUMAI pe terenurile arabile, de clasa a IV-a – a V-a de calitate, stabilită de către oficiile de studii pedologice şi agrochimice. Distanţa minimă la care se amplasează aceste culturi faţă de celelalte culturi agricole învecinate este egală cu cel puţin înălţimea culturii energetice ajunse la maturitate.”) şi o condiţionează de plata unor taxe similare cu cele aplicabile pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol. Dorim să credem ca textul citat mai sus reprezintă o altă modalitate deficitară de redactare şi nu reprezintă intenţia reală a legiuitorului. Altfel, culturile energetice ar putea fi înfiinţate doar pe terenuri arabile, clasa a IV-a şi a V-a de calitate, cu excluderea celorlalte terenuri care probabil ar fi adecvate doar pentru astfel de culturi. Avem în vedere terenurile agricole neproductive, eventuale livezi sau alte categorii de teren cu productivitate redusă. Probabil legiuitorul a dorit ca limitarea de mai sus să opereze doar cu privire la şi în categoria terenurilor arabile. Chiar şi o astfel de intenţie nu consideră realitatea funciară din România. În fapt, terenurile sunt extrem de fragmentate din punctul de vedere al claselor de calitate, astfel încât este complet neeconomic şi imposibil de conceput înfiinţarea de plantaţii energetice ca enclave în cadrul terenurilor cu alte culturi agricole. Alternativ, ar fi mult mai indicat să se permită nelimitat înfiinţarea culturilor energetice pe terenurile neproductive, iar pentru terenurile productive să se instituie nişte cote în fiecare judeţ care să se aloce în ordinea solicitării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here