Automobil Clubul Român, la 117 ani1 min read

329

Mâine, 5 aprilie, Automobil Clubul Român (ACR) împlinește 117 ani de existenţă. Înfiinţat la 5 aprilie 1904, ACR s-a înscris printre primele 10 cluburi auto din Europa şi printre primele 14, din lume.

Automobil Clubul Român a organizat, în data de 22 septembrie 1904, prima cursa de automobile din țara noastră, constituind un primariat de excepție în lumea automobilismului sportiv, fiind al șaselea club din lume care a organizat o astfel de competiție, în vremea când automobilul abia pășise în civilizația și cultura din România, oferind contemporanilor noștri o moștenire culturală deosebită, care dăinuie, cu succes, de peste un secol.

În anul 1905, Automobil Clubul Român a fost primit ca membru al Asociației Internaționale a Automobil Cluburilor Recunoscute, cu sediul la Paris, devenită ulterior Federația Internațională a Automobilului (FIA).

În ianuarie 1909, Monitorul Oficial publica Legea cu articol unic, semnată de Regele Carol I, lege care consfințea recunoșterea ACR.

„Se recunoaşte Societăţii Automobil Club Român din Bucureşti, calitatea de persoană morală”.

În mesajul său, cu ocazia aniversării de mâine, președintele ACR, Constantin Niculescu, subliniază faptul că Automobil Clubul Român, în decursul timpului, a fost un sprijin permanent pentru automobiliștii din țara noastră.

Citește integral pe onlinepress.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here