Concluziile verificărilor autorităților de mediu, efectuate în urma episodului de poluare produs în Capitală, în perioada 01-02 martie5 min read

79

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a susținut în această după amiază o conferință de presă, care a avut ca temă fenomenul de poluare a aerului produs în municipiul București, în perioada 01-02 martie. La eveniment au participat și directorul general al Direcției Generale Evaluare Impact și Controlul Poluării din MMAP, Dorina Mocanu, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Mărioara Gătej, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, dar și Corina Lupu, director general Monitorizare din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

”Sâmbătă a fost un cumul de factori, care a adus la valori ridicate de 8, de 9 sau chiar 10 ori mai mari ale valorilor poluanților, la anumite stații din cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului…”, a subliniat ministrul Costel Alexe.

(…) Ministrul a solicitat Gărzii Naționale de Mediu să aplice sancțiuni, ori de câte ori e nevoie, celor care poluează Bucureștiul, dar și alte zone din țară: ”Am trimis notificare către APM-uri să aibă în grijă ca, în urmatoarele 3 luni, toți operatorii din țară care au activitșți de ardere să își instaleze sisteme de monitorizare, prin care să poată transmite on-line valorile emisiilor” – a precizat Costel Alexe.

În cadrul conferinței de presă, directorul general al Direcției Generale Evaluare Impact și Controlul Poluării din MMAP, Dorina Mocanu, a prezentat datele analizate de stațiile de monitorizare a calității aerului, menționând că au existat mai multe surse care au provocat această poluare, preponderent traficul rutier, dar și un aport, la fel de important, al activităților economice, în acest caz de poluare fiind vorba de arderi: ”Aș vrea să precizez că acest episod de poluare a fost cauzat de un cumul de factori: pe de-o parte, traficul rutier care se întâmpla în fiecare week-end, dar, pe de altă parte, toate activitățile economice, șantierele în construcție, activitățile economice care funcționează fără respectarea condițiilor de mediu din autorizația de mediu, toate acestea suprapuse peste o situație meteorologică care a fost de favorabilă dispersiei poluanților în atmosferă” – a menționat Dorina Mocanu.

Despre condițiile meteo a vorbit Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie: ”Circulația aerului a fost una slabă, la fel și vântul, cu o viteză la rafală de 7km/h și doar trecător, la miezul nopții și spre dimineață, la periferie, 18km/h. Astfel, au fost create condițiile necesare pentru producerea fenomenului de inversiune termică, favorizând (…) mișcări descendente ale aerului, în primii 100 m deasupra solului și menținerea unei pelicule de aer umed în stratul din imediata apropiere a acestuia. A fost calm atmsoferic și am avut frecvent vânt slab și doar spre dimineața 18km/h. Acest fenomen este deosebit de frecvent iarna” – a subliniat Elena Mateescu.

Despre controalele făcute de Garda Națională de Mediu (GNM) a vorbit Mărioara Gătej, Comisarul general al GNM: ”În cursul săptămânii trecute, am avut în control 115 operatori economici din Municipiul București și județul Ilfov. Am verificat, în principal, operatorii economici care dețin instalații mari și medii de ardere. Am sancționat două unități care dețin instalații mari de ardere – e vorba de CET Sud, amenda de 50.000 de lei, pentru nerespectarea autorizației integrate de mediu, deoarece nu a putut prezenta documente din care să rezulte că a asigurat mentenanța sistemelor de reținere a poluanților și nu a efectuat acele măsurători paralele, cel putin o dată pe an, pentru poluanți. De asemenea, CET Grozăvești a fost amendat cu 100 000 de lei, tot pentru nerespectarea condițiilor din autorizația integrată de mediu, mai bine zis, pentru faptul că au început utilizarea combustibilului păcură din data de 27 februarie, dar noi avem notificarea oficială din data de 4 martie. Tot în cadrul controlului de săptămâna trecută, am mai avut cazuri punctuale, dar care nu au o legătură cu ceea ce s-a întâmplat de noaptea de 1-2 martie; de exemplu, o unitate de fabricare a betonului care nu a putut să prezinte buletinele de analiză privind calitatea aerului și dovada transmiterii acestora către APM. În București, am avut o societate care avea ca activitate colectare/depozitare deșeuri din contrucții și excavații, fără a deține autorizații de mediu și a fost sancționată cu o amendă de 60 000 lei, dar și 4 unități care desfășoară activități de construcție (șantiere), pentru că nu au asigurat filtrele de protecție împotriva emisiilor de pulberi în atmosferă și un operator economic cu activități de vopsire/sablare, care nu avea funcționale echipamentele de reținere a poluanților la sursă. În cadrul acestui control a fost identificată o zonă, în județul Ilfov, de 40 ha teren acoperit cu depozitări necontrolate de deșeuri, mare parte din dezmembrări auto (la com. Vidra). UAT Vidra a fost sancționată cu 15.000 de lei și obligată să asigure salubrizarea zonei” – a spus Mărioara Gătej.

Comisarul general al GNM a precizat ca instituția a început, din luna februarie, un control la nivel de țară, pe șantiere (potențiali poluatori). În București, în luna februarie, au fost aplicate, în acest domeniu, 27 de sancțiuni la operatorii economici, în suma de 197 500 de lei. De asemenea, GNM are desfășurat, tot în luna februarie, controlul care a vizat verificarea modului de respectare a planurilor de calitate a aerului și a planurilor de menținere a calității aerului, la nivel de țară. În ceea ce privește modul de respectare a Planului Integrat de Monitorizare a Calității Aerului în Municipiul București, pentru nerealizarea, în totalitate, a măsurilor care au fost scadente la sfârșitul anului 2019, au fost aplicate sancțiuni în sumă de 7500 lei, la fiecare primărie de sector, inclusiv la Primăria Generală a Municipiului București – a precizat Comisarul general al GNM, Mărioara Gătej.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here