Conferinta „Industria auto din România: impact economic și perspective”, organizata in cadrul Salonului International de Automobile Bucuresti – SIAB 2018, la Romexpo5 min read

114

Sub numele „Industria auto din România: impact economic și perspective”, la Romexpo a fost organizată o conferinţă la care au participat reprezentanti ai industriei auto, ai unor institutii publice cu implicare in sectorul auto (Ministerul Mediului de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Ministerul Economiei, RAR si ASF), ai unor companii de consultanta financiara si audit (PwC si KPMG), reprezentanti ai misiunilor diplomatice straine in Romania (Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Slovenia, Belarus, Nigeria si Palestina), precum si specialisti din domenii conexe sectorului auto.

In deschiderea dezbaterilor, Secretarul de Stat Paula Pirvanescu a prezentat principalele atuuri investitionale ale Romaniei, traditia indelungata de producator de autovehicule si componente, sistemul de educatie performant care pregateste in mod eficient viitorii specialisti atat de necesari in aceasta industrie, disponibilitatea resurselor, stabilitatea economica si financiara, evolutia pozitiva a economiei (crestere PIB – 7% in 2017), precum si sprijinul guvernamental, atat legislativ, cat si financiar, ceea ce a facut sa isi desfasoare activitatea in Romania doi constructori mondiali importanti (Renault si Ford) si peste 600 de companii care produc piese si componente preponderent de prim montaj, atat pentru industria locala, cat si cea europeana .

Proiectele pe care dorim sa le atragem in sectorul auto nu se mai bazeaza pe forta de munca intensiva (ieftina), avand in vedere ca ne aflam intr-o perioada de tranzitie catre proiecte investitionale cu valoare adaugata ridicata si in aces sens as dori sa mentionez existenta unor poli de excelenta precum centrul de cercetare – dezvoltare in domeniul auto (Cluj) al companiei Bosch, centrul R&D pentru tehnologia de vehicole autonome (Cluj) al compaiei Porsche, cele 4 centre de inginerie  ale companiei Continental la Timişoara, Sibiu, Iaşi şi Braşov, si nu in ultimul rand, centrul R&D al companiei Renault,  cel mai mare  in afara Frantei” – a mai precizat Paula Pîrvănescu, Secretar de Stat InvestRomania.

In continuare, directorul general Ford Romania, Attila Szabo, a reamintit faptul ca investitiile totale realizate de Ford la Craiova sunt de peste 1,2 miliarde de Euro, din care numai pentru transferul modelului EcoSport la Craiova, 200 de milioane Euro, plus angajarea a inca 1000 de lucratori. Ca urmare, doar la fabrica de la Craiova, una dintre cele mai moderne fabrici Ford din lume, lucreaza cca 4500 de angajati, ceea ce a facut ca. In continuare dl. Szabo a facut o analiza a evolutiei vanzarilor de autoturisme in functie de segmentul in care acestea se incadreaza, accentul fiind pus pe apetenta noilor generatii pentru SUV-uri compacte, confirmata de statistici si previziuni. In aceste conditii, cu noul model aflat in productie la Craiova, se poate considera ca viitorul uzinei craiovene este unul solid.

Bogdan Belciu, Pricewaterhouse Coopers, si-a concentrat atentia si asupra evolutiei industriei auto pe termen lung, estimarile fiind ca automobilistic in perspectiva anilor 2018 – 2030 va fi o modificare substantiala a pietei ca urmare a impactului deciziilor politico – economice dar si a modificarii tiparelor comportamentale ale noilor generatii. Concluziile studiului PwC sunt urmatoarele:

  • Modul traditional de detinere si utilizare a automobilului (proprietate personala si utilizare individuala) va pierde teren intr-o masura considerabila (injumatatire) in timp ce solutiile de mobilitate moderne (car-sharing, ride-sharing, vehicule autonome in proprietate personala sau chiar inchiriate vor castiga teren);

  • Parcul auto total va cunoaste o scadere pe fondul eliminarii accelerate a autovehiculelor vechi / poluante / echipate doar cu motore cu ardere interna);

  • Cu toate acestea, productia de autoturisme va inregistra o crestere usoara, pe fondul exploziei propulsiilor alternative (electric, hibrid, hidrogen);

  • De asemenea, vehiculele autonome, in ciuda efervescentei tehnologice, nu vor avea o pondere mai mare de 10 – 15 % din total parc.

Un subiect la ordinea zilei abordat de catre Alin Negrescu (KPMG) a fost BREXIT-ul care, in perspectiva unor negocieri neinspirate, va genera probleme importante pentru intreaga economie europeana, inclusiv industria auto. Alin Negrescu a apreciat ca din punct de vedere economic, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va genera o serie de provocări și oportunități pentru celelalte State Membre, inclusiv România. În plan comercial, foarte important de menționat faptul că tranzacțiile cu bunuri efectuate între Marea Britanie și România nu vor mai fi tratate drept tranzacții intra-comunitare, ci exporturi, respectiv importuri, operațiuni supuse formalităților și tarifelor vamale comunitare. De aceea, este absolut necesar ca toate aceste schimbări să constituie un subiect de interes atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru autorități, pentru a putea anticipa și implementa măsuri eficiente de diminuare a efectelor negative, dar și pentru a valorifica oportunitățile extraordinare determinate în principal de intenția anumitor companii de a reloca anumite activități din Marea Britanie în cadrul UE, în speță România.  

Monica Pascu (KPMG) a sustinut o prezentare prin care a urmarit clarificarea modului de accesare a instrumentelor de sprijin care vizeaza activitatile de cercetare, dezvoltare si inovare. Cele mai mari centre de cercetare-dezvoltare din România se regăsesc în prezent în industria auto, iar trendul de dezvoltare accelerata a tehnologiei predispune acest domeniu la investiții semnificative în crearea de tehnologii și produse noi. În acest context, considerăm că este importantă și binevenită aplicarea facilităților fiscale oferite de statul român cu scopul de a încuraja investițiile în acest domeniu și dezvoltarea activității de cercetare-dezvoltare și inovare în țara noastră.

In domeniul asigurarilor auto, Ovidiu Wlassopol, prim-vicepresedintele ASF, a anuntat demersurile efectuate de institutie in directia imbunatatirii asigurarilor obligatorii de raspundere civila auto (RCA):

  • Introducerea inspectiei tehnice dupa remedierea unei avarii care a afectat structura de rezistenta a autovehiculului si/sau elementele de siguranta activa si pasiva;

  • Infiintarea corpului expertilor evaluatori tehnici auto pentru a elimina conflictul de interese care exista in prezent in piata asiugurarilor prin prisma faptului ca asiguratorii isi stabilesc limitele de despagubire prin constatatori proprii;

  • Infiintarea cazierului auto – o baza de date care va cuprinde informatii de interes pentru persoanele care doresc sa isi achizitioneze in siguranta un autoturism rulat;

In inchiere, directorul tehnic Registrul Auto Roman, Cristian Bucur, a reafirmat angajamentul institutiei in directia indeplinirii prevederilor legislatiei tehnice nationale si comunitare ceea ce va include si o supraveghere atenta a autovehiculelor care vor intra in parcul auto national (atat cele noi cat si cele rulate) precum si asigurarea viabilitatii parcului auto national.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here