Constantin-Daniel Cadariu: „Îmi propun să fac echipă cu toți reprezentații din turism și – împreună – într-un parteneriat echilibrat, să dezvoltăm acest domeniu”1 min read

32

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, s-a întâlnit cu o delegație a Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), pentru o scurtă trecere în revistă a problemelor întâmpinate de membrii acestei structuri reprezentative, în desfășurarea activității.

Dialogul s-a concentrat asupra întăririi parteneriatului public-privat, în vederea armonizării abordărilor legislative, cu realitatea din practică.

Constantin-Daniel Cadariu a declarat că au fost identificate, cu această ocazie, principalele probleme ale sectorului turistic din România.

„Principalele probleme pe care le-am identificat, din care pot porni foarte multe ramificații, sunt promovarea turismului și lipsa forței de muncă calificate. Însă, așa cum bine știm, industria turismului a trecut prin foarte multe provocări, în ultimii doi ani de zile, care nu au făcut altceva decât să adâncească deficiențele, chiar și pe cele regăsite la nivel de detaliu. Promisiunea mea este una onestă. Îmi propun să fac echipă cu toți reprezentații din acest domeniu și – împreună – într-un parteneriat echilibrat, să găsim soluții, pentru a putea favoriza o activitate îmbunătățită în rândul operatorilor economici de profil, care să schimbe paradigma în care turismul se află în prezent”.

Delegația formată din Mohammad Murad, președinte FPTR, Nicolae Bucovală, prim-vicepreședinte FPTR, Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte executiv, Nicolae Istrate, vicepreședinte și Filip Dumitru, președintele Organizației de Management al Destinației Mangalia a apreciat dialogul transparent și constructiv, exprimându-și, astfel, întreaga disponibilitate și experiență, pentru soluționarea deficiențelor, dar și pentru identificarea oportunităților de dezvoltare și promovare a turismului românesc, inclusiv prin formarea unor grupuri de lucru tematice cu reprezentanți ai Ministerului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here