Europenii sprijină ferm știința și tehnologia, conform unui nou sondaj Eurobarometru4 min read

50

Un nou sondaj Eurobarometru privind „cunoștințele și atitudinile cetățenilor europeni față de știință și tehnologie”, publicat astăzi, 23 septembrie, arată că 9 din 10 cetățeni ai UE (86 %) consideră că influența generală exercitată de știință și tehnologie este pozitivă.

Ei se așteaptă ca o serie de tehnologii aflate în curs de dezvoltare să aibă un efect pozitiv asupra modului nostru de viață, în următorii 20 de ani: în special, energia solară (92 %), vaccinurile și combaterea bolilor infecțioase (86 %) și inteligența artificială (61 %).

În plus, rezultatele arată un nivel ridicat de interes pentru știință și tehnologie (82 %) și dorința cetățenilor de a afla mai multe despre acestea în locuri precum primării, muzee și biblioteci (54 %).

În multe domenii, interesul, așteptările și angajamentul cetățenilor UE față de știință și tehnologie au crescut, în ultimii ani.

Atunci când sunt întrebați în ce domenii cercetarea și inovarea pot aduce o schimbare, respondenții menționează cel mai adesea medicina și asistența medicală, precum și lupta împotriva schimbărilor climatice.

Aceste rezultate sunt în concordanță cu interesul din ce în ce mai mare față de noile descoperiri medicale, care a crescut de la 82 %, la 86 %, din 2010, până în prezent.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, spune că știința și tehnologia sunt esențiale inclusiv în lupta împotriva noului coronavirus.

„Atitudinea generală pozitivă față de știință și tehnologie este încurajatoare, deoarece ele sunt esențiale pentru a combate pandemia de coronavirus, schimbările climatice, declinul biodiversității și o serie de alte provocări urgente. În același timp, trebuie să răspundem preocupărilor cetățenilor referitoare la faptul că beneficiile științei și tehnologiei nu sunt distribuite în mod egal, să acordăm mai multă atenție dimensiunilor de gen, în conținutul cercetării și să căutăm modalități de a crește nivelul de implicare în cercetare și inovare a cetățenilor și a altor părți interesate”.

Sondajul Eurobarometru evidențiază, de asemenea, provocările pentru cercetare și inovare.

Mulți cetățeni ai UE consideră că știința și tehnologia contribuie, în principal, la îmbunătățirea calității vieții celor care au deja o situație privilegiată (57 %) și nu acordă suficientă atenție diferențelor dintre nevoile femeilor și cele ale bărbaților (23 %).

Mai mult de jumătate dintre aceștia consideră că cercetătorii din China (58 %), SUA (57 %) și Japonia (54 %) sunt înaintea cercetătorilor din UE, în ceea ce privește realizarea de descoperiri științifice.

Nivelurile de cunoștințe științifice indică, de asemenea, diferențe mari, între diferitele părți ale societății.

Cetățenii UE au o opinie pozitivă privind oamenii de știință și caracteristicile lor definitorii, cum ar fi inteligența (89 %), credibilitatea (68 %) și disponibilitatea de a colabora (66 %).

Peste două treimi (68 %) consideră că oamenii de știință ar trebui să intervină în dezbaterile politice, pentru a se asigura că deciziile țin seama de probele științifice.

Pentru majoritatea cetățenilor UE, principala sursă de informare cu privire la evoluțiile din domeniul științei și tehnologiei este televiziunea (63 %), urmată de rețelele sociale online și bloguri (29 %) și de ziarele online sau tipărite (24 %).

Marea majoritate (85 %) consideră că interesul tinerilor față de știință este esențial pentru un viitor prosper.

În plus, majoritatea consideră că implicarea nespecialiștilor în cercetare și inovare garantează că știința și tehnologia răspund nevoilor și valorilor societății (61 %).

Aproape trei sferturi (72 %) dintre respondenți consideră că guvernele ar trebui să se asigure că noile tehnologii aduc beneficii tuturor, iar peste trei sferturi (79 %) consideră că guvernele ar trebui să implice întreprinderile private în combaterea schimbărilor climatice.

Context

Sondajul Eurobarometru publicat astăzi, 23 septembrie, este cel mai mare sondaj efectuat până în prezent privind știința și tehnologia, din punctul de vedere al numărului de participanți (37 103 respondenți) și al țărilor care au făcut obiectul sondajului (38 de țări, inclusiv state membre UE, țări implicate în procesul de aderare la UE, state AELS și Regatul Unit).

Sondajul s-a desfășurat în perioada 13 aprilie – 10 mai 2021, fiind efectuat în principal prin interviuri față în față.

Angajamentul cetățenilor, al comunităților locale și al societății civile se va afla în centrul noului Spațiu european de cercetare, pentru a obține un impact societal mai mare și un nivel mai ridicat de încredere în știință.

Orizont Europa, noul program al UE pentru cercetare și inovare (2021-2027), va consolida interacțiunile dintre știință și societate, prin promovarea creării în comun a agendelor privind cercetarea și inovarea și prin implicarea directă a cetățenilor și a societății civile în activitățile de cercetare și inovare.

Comisia va realiza acest obiectiv în cadrul întregului program și prin activități specifice, monitorizând, în același timp, contribuțiile cetățenilor și adoptarea cercetării și inovării în societate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here