INTERVIU – Marilena Stoian: Pensiunile turistice din apropierea mănăstirilor sunt cele mai căutate, mai ales în această perioadă / Satele românești sunt cele mai frumoase destinații turistice2 min read

140

Marea Sărăbătoare a Paștelui este foarte aproape și se poate spune că, deja, totul cam este aranjat pentru această mini-vacanță. Mai ales tarseul și locul de cazare, pentru cei care au ales să plece cu familia sau cu prietenii în alt colț de țară, decât cel în care locuiesc. Prilej pentru noi de a-i adresa câteva întrebări, despre turismul rural, conf. univ. dr. Marilena Stoian, fondatoarea ANTREC- Asociația Națională pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural.

Cât de căutate au fost pensiunile agroturistice de turiști, pentru Paște?

Anul acesta, gradul de ocupare al pensiunilor din România a fost mai scăzut decât de obicei, exceptând anul 2020, când – practic – era totul închis.

În momentul de față, estimăm cam 60% din capacitatea posibilă, să zicem, având în vedere că, oficial, este voie să ocupi doar 70% din capacitatea structurilor de cazare, în general. Deci, din cele 70%, cam 60%, să spunem. Relativ puțin, considerând că, de obicei, pensiunile turistice erau foarte căutate. Chiar și în condițiile în care se călătorea foarte mult în străinătate fără probleme, mulți români își petreceau Sărbătorile Pascale în pensiuni, la țara, în satele românești.

Anul acesta, multă lume evită, totuși, să plece de acasă. Pe de altă parte, sunt și pensiuni care, având în vedere toate aceste restricții, nu au dorit să ofere pachete de Paște. Și să nu uităm că și cu oferirea mesei sunt anumite restricții, și-atunci poate că și acesta este un motiv pentru care gradul de ocupare este relativ scăzut.

În ce măsura proprietarii de pensiuni sunt pregătiți să asigure respectarea tuturor condițiilor legate de pandemie?

Gazdele pensiunilor sunt foarte bine pregătite – se asigură condiții deosebite de igienă, substanțele pentru dezinfectare sunt la îndemâna turisților, iar sălile unde se oferă masa sunt aranjate în limita a 30%, cum este voie. De asemenea, se asigură distanțare, acolo unde se permite ca activitatea să se desfășoare în interior.

De asemenea, proprietarii de pensiuni sunt pregătiți să ofere turiștilor masa pe terase, în chioșcuri, în foișoare, în grădină, ori la un picnic.

Pe de altă parte, sunt și pensiuni care oferă posibilitatea ca turiștii să-și pregătească singuri masa, fiind asigurate, de asemenea, condiții de distanțare fizică și substanțe pentru dezinfectare, astfel ca turistii să fie în siguranță.

Citește integral pe onlinepress.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here