MFP – Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul de țarã al României și menține perspectiva negativã2 min read

236

Agenția de rating Standard & Poor’s a reconfirmat rating-ul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în monedã localã și valutã, precum si perspectiva negativã.

Decizia agenției de rating are la bazã nivelul moderat al datoriei publice și al datoriei externe, dar și accesul flexibil al României la finanțare pe piața internã și internaționalã, care poate atenua posibile riscuri asociate cu nevoia ridicatã de finanțare a sectorului public pe termen scurt.

Anunțul Standard & Poor’s reconfirmã faptul cã mãsurile actualului Guvern pentru combaterea efectelor socio-economice ale crizei COVID-19 și asigurarea unor finanțe publice sustenabile au fost cele corecte în contextul global actual. Așa cum am subliniat și în trecut, agenția considerã cã situația gravã a finanțelor publice a fost cauzatã de creșterile nesustenabile ale cheltuielilor angajate de Guvernul anterior, de iresponsabilitatea politicii fiscale prociclice promovate în ultimii trei ani – a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Evaluarea agenției subliniazã cã majorarea pensiilor din sectorul public, care ar urma sã aibã loc în luna septembrie a acestui an, ar avea un impact considerabil asupra finanțelor publice. Nu în ultimul rând, agenția de rating apreciazã cã politica fiscalã expansionistã promovatã începând cu anul 2018 a condus la unele dintre cele mai mari deficite gemene pentru o țarã din categoria piețelor emergente, precum și la erodarea sustenabilitãții finanțelor publice în România.

“În perioada urmãtoare, Ministerul Finanțelor Publice va continua demersurile de implementarea mãsurilor pentru înlãturarea efectelor negative ale pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 și a celor necesare pentru repornirea rapidã a economiei României“, a completat ministrul Finanțelor.

Agenția considerã cã factorii principali care ar putea contribui la îmbunãtãțirea perspectivei sunt asigurarea unei consolidãri fiscale reale, care sã conducã la stabilizarea finanțelor publice și a poziției externe a României.

Totodatã, Standard & Poors anticipeazã o revenire treptatã a economiei începând de la mijlocul acestui an și o reluare consistentã a creșterii PIB din 2021, în jur de 4%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here