O nouă aplicație prezentă pe site-ul ANPC ajută la modernizarea pieței bijuteriilor și metalelor prețioase din România1 min read

175

 

Un moment important în dezvoltarea pieței bijuteriilor și metalelor prețioase în România îl reprezintă lansarea aplicației informatice Document Management System și Arhivare electronică, prezentă pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), singura instituție din țara noastră care este abilitată să aplice sistemul de marcare oficială obligatorie de către instituțiile statului, pe obiecte din metale prețioase sau care conțin pietre prețioase.

Noua aplicație urmează să contribuie major la îmbunătățirea activității de analiză și marcare și va fi utilizată atât de către personalul Direcţiei Metale Preţioase, Pietre Preţioase şi Proces Kimberley (DMPPPPK) din cadrul ANPC, cât și de către operatorii economici autorizați, care solicită analiza și marcarea cu marca de stat a obiectelor din metale prețioase. Aceștia din urmă au acum la dispoziție un mijloc modern de efectuare a programărilor și de completare a Cererilor de Analiză și Marcare, precum și a Borderourilor care însoțesc bijuteriile la centrele ANPC.

Operatorii economici autorizați, care solicită ANPC analiza și marcarea obiectelor din metale prețioase cu marca de stat înainte de punerea pe piață a acestora, se vor înrola în vederea obținerii accesului în aplicația online de analiză și marcare, până la data de 15.08.2019, pe site-ul instituției, la link-ul: https://dmpk.anpc.ro.

După această dată, Cererea de Analiză și Marcare se va putea completa doar prin intermediul acestei platforme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here