PLUS București lansează 83 de birouri virtuale de sprijin pentru cetățeni, unul în fiecare cartier2 min read

207

De astăzi (vineri, 29 mai – n.red.), în fiecare cartier din București și în localitățile din Ilfov, avem câte un birou de sprijin pentru cetățeni, atât pentru a-i îndruma în relația cu autoritățile locale și accesul la informația de care au nevoie (navigatori ai comunităților locale), dar și pentru a găsi împreună cu ei soluții pentru cartiere și pentru oraș, care să ne permită nu doar reluarea în siguranță a activității economice și sociale, dar și adaptarea orașului la viitor.
Bucureștiul e cel mai bun oraș din lume pentru munca la distanță, dar nu doar de internet e nevoie pentru asta. E nevoie acces facil în relația cu autoritățile, pentru a salva timp prețios pentru cei dragi, de cartiere prietenoase în care să dezvoltăm sprijinul comunitar, e nevoie de un oraș pentru oameni.

Dintre cei peste 4.000 de membri PLUS din București și Ilfov, au fost desemnați 100 de reprezentanți prin votul direct al colegilor lor și evaluarea unei comisii tehnice. Ei sunt și candidații PLUS pe lista Alianței USR PLUS pentru consiliile locale și CGMB: arhitecți, juriști, antreprenori, profesori, activiști, cercetători, oameni de cultura, părinți, bunici, cetățeni, iar treaba lor de a fi în serviciul cetățenilor nu începe în campanie sau doar după vot, ci este o activitate continuă, pentru care au decis să se implice politic.

Experiența ultimului an si jumătate de construcție politică în București-Ilfov, proiectul de viziune pe care îl propunem bucureștenilor pe  https://bucurestiuloamenilorbuni.ro/capitala-oamenilor-buni/, apoi activitatea celulei de criză, cu soluții pentru adaptarea la efectele crizei COVID, implicarea directă pentru a ajuta cetățenii sunt componente care vor sta la baza activitătii reprezentanților din birourile virtuale PLUS.

Harta aici:  https://bucurestiuloamenilorbuni.ro/reprezentanti/

Ce poți face într-un birou virtual:

+ Alegi cartierul tău sau o arie tematică de interes și harta selectează pentru tine reprezentantul tău
+ Il/o poți contacta direct pe emailul dedicat și vei primi răspuns pentru problema ta și îndrumare în 48 de ore
+ Poți trimite idei și soluții pentru cartierul tău și colegii noștri din comunitatea locală, vecinii tăi, te vor contacta să lucrați împreună, ca să faceți din din problema/ideea ta un proiect pentru consiliul local
+ Să ne cunoști și să afli când avem evenimente virtuale deschise
+ Să ne semnalezi bune practici ale vecinilor sau ale organizațiilor din cartier să le promovăm și susținem

Suntem peste 4000 de cetățeni, afectați, ca și vecinii noștri, de schimbările prin care trece orașul, dar suntem și implicați politic în partidul PLUS. Ne-am asumat să schimbăm orașul și să asigurăm utilizarea resurselor publice, în interesul cetățenilor și cu gândul la viitor, onest, profesionist și transparent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here