Umaniștii vin în sprijinul celor aflați în nevoie. Cinci tone de alimente au ajuns în Banat, unde vor fi distribuite de Arhiepiscopia Timișoarei1 min read

83

Umaniștii au răspuns apelului făcut de Înalt Prea Sfinția Sa Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, pentru ajutorarea persoanelor aflate în nevoie și pentru a-i sprijini pe cei afectați de epidemia de coronavirus.

Inițiativa i-a aparținut lui Daniel Ionașcu, președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), care a primit sprijin de la umaniștii din cadrul Organizației Municipiului București.

Astfel, un camion încărcat cu cinci tone de alimente de bază a ajuns astăzi (pe 07.05 – n. red.) la Timișoara, de unde alimentele vor fi distribuite, prin grija Arhiepiscopiei Timișoarei, mai multor spitale și celor aflați în dificultate.

Daniel Ionașcu a transmis: „Ne bucurăm din toată inima că putem răspunde apelului și putem sprijini lucrarea Înalt Prea Mitropolitului Ioan al Banatului ca om pentru om și suflet pentru suflet”.

Acest gest se înscrie într-un mai lung șir de acțiuni caritabile ale Arhiepiscopiei Timișoarei, cât și ale umaniștilor, care, în urmă cu aproximativ o lună, au lansat propria campanie de sprijin pentru persoanele vulnerabile, „Fiecare om contează”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here