USR s-a opus inițiativei legislative a UDMR-ului, de prelungire a mandatelor aleșilor locali1 min read

89

Senatoarea USR, Florina Presadă, a fost singurul senator din Comisia de Administrație Publică a Senatului care a votat, luni, împotriva propunerii legislative depuse de UDMR privind extinderea de la 4 la 5 ani a mandatelor aleșilor locali.

Florina Presadă

Argumentul că 4 ani nu sunt suficienți pentru un ales local ca să facă treabă, mai ales dacă are proiecte europene în derulare, e absurdă, dar nu întâmplătoare. De fapt, vedem că PSD și „frații” săi UDMR și ALDE fug de alegeri ca să stea la cârma administrației publice locale cât de mult se poate. Să ne amintim și de modificările făcute de PSD și aliații lui la ordonanța privind stabilirea datei alegerilor locale. De asemenea, la Comisia de Administrație Publică se mai află o propunere legislativă, de data asta a PSD, cu același obiect: mandatele aleșilor locali să aibă 5 ani, nu 4 ani. Nu a mai ajuns la Plen, deși aceasta are raport de respingere, pentru că rămăsese fără obiect o dată cu adoptarea Codului Administrativ. Însă UDMR a sărit în ajutor cu această propunere legislativă, care a și trecut de Comisia de Administrație Publică” – transmite senatoarea USR, Florina Presadă.

Propunerea a fost votată de senatorii PSD, UDMR si ALDE, în timp ce PNL s-a abținut. Propunerea urmează să fie dezbătută și de Comisia Juridică, după care va fi supusă dezbaterii și votului în plenul Senatului, care este cameră decizională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here