Victorie la CCR. Legea USR care facilitează înființarea firmelor este constituțională4 min read

73

Adoptat de două ori de Parlament și atacat la Curtea Constituțională de Guvernul PNL, proiectul deputaților USR Cristina Prună și Claudiu Năsui, care reduce birocrația și facilitează înființarea firmelor a primit undă verde și de la CCR. Legea poate fi acum promulgată și ne așteptăm ca președintele Klaus Iohannis să semneze cât mai rapid decretul.

Legea pentru care USR s-a luptat în Parlament permite românilor să își înființeze a doua firmă fără să mai adauge o rudă ca asociat simbolic cu 0,1% din firmă, respectiv, să își înființeze o firmă fără să mai ceară permisiunea tuturor vecinilor dacă nu desfășoară activitate comercială la sediu. De asemenea, legea elimină restricția de a avea o singură firmă per cameră, ceea ce înseamnă că vor putea fi înființate mai multe firme la aceeași adresă.

Proiectul de lege, depus în mai 2017 și susținut de toți parlamentarii USR, a fost adoptat de Parlament prima dată în decembrie 2019, a doua oară în aprilie 2020, după ce a fost reexaminat la cererea președintelui. După al doilea vot favorabil din partea Parlamentului, proiectul a fost atacat la Curtea Constituțională de Guvernul Orban. Judecătorii CCR au decis, miercuri, că prevederile sunt conforme Legii fundamentale și că argumentele Executivului nu sunt valabile.

Sper ca domnul Orban și PNL să fi învățat lecția și să nu mai pună bețe în roate micilor antreprenori de-acum încolo. România are nevoie ca de aer de cât mai multe noi afaceri dacă vrem să sperăm la o recuperare economică sănătoasă. Este un pas mic pentru oamenii care vor să întreprindă în țara aceasta. Următorul pas este digitalizarea. Vreau ca ziua în care întreprinzătorii își vor deschide afaceri ca în Estonia și în Marea Britanie, pe internet, în 20 de minute, să vină cât mai repede” – declară deputata USR, Cristina Prună.

Să adaugi la birocrație e ușor. Să o elimini este foarte greu. Președintele și guvernul așa-zis liberal au frânat și au întârziat cât au putut de mult această lege. Face parte din strategia PNL să nu poată spune USR că a făcut ceva. Așa gândește PNL. Acum, președintele Iohannis nu mai are altă cale decât să promulge legea, conform Constituției. O mare victorie pentru toți românii care vor să întreprindă în România. Dar, ce credeți că face, tot ieri, domnul ministru Predoiu, după ce a întârziat cât a putut acest proiect? Anunță că începe consultări cu mediul de afaceri pentru ’simplificarea formalităților aferente înființării unei firme și înregistrării în registrul comerțului‘. Unui om normal i-ar fi și rușine, dar în politică rușinea nu e o virtute. Cam ăsta e nivelul de ipocrizie din vechea clasă politică. Să te opui cât poți debirocratizării, să îngreunezi viața a zeci de mii de întreprinzători cu tot felul de hârtii inutile. După care să ai tupeul să organizezi consultări cu mediul de afaceri pentru debirocratizare. Știți ce este trist? Că dacă pentru a elimina chiar și birocrația absurdă, care nu mai există decât în puține locuri în lume (în multe țări europene firmele se înființează în câteva ore pe internet), este nevoie de o bătălie atât de grea și chiar și oameni care își zic ‘liberali’ te sabotează din motive meschine, ne dăm seama cât de greu va fi să facem reformele profunde de care România are nevoie” – declară deputatul USR, Claudiu Năsui.

La președintele Iohannis, spre a fi promulgată, este o altă lege USR care vizează debirocratizarea: cea care ajută peste 1 milion de firme simplificând procedura de declarare a beneficiarului real al unor persoane juridice. Legea modifică și completează Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului în sensul că beneficiarii reali nu se vor mai declara anual dacă nu a intervenit vreo schimbare, iar persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice să fie exceptate de la obligația declarării anuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here