WWF România: O nouă acțiune de repopulare cu sturioni a avut loc la Isaccea4 min read

128

Aproximativ 300 de exemplare din specia nisetru au fost eliberate, miercuri, în Dunăre, la Isaccea, într-un eveniment de repopulare organizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării”, în cadrul proiectului MEASURES (Gestionarea și refacerea coridoarelor ecologice acvatice, pentru speciile de pești migratori din bazinul Dunării).

Acțiunea de repopulare este a doua de acest fel organizată în proiect, după ce – anul trecut – alte 1000 de exemplare au fost eliberate în Dunăre.
Scopul acțiunii este salvarea și consolidarea acestei specii de sturion din Dunăre, extrem de periclitată, prin metode de conservare de ultimă generație. Exemplarele de nisetru eliberate în Dunăre au fost marcate astfel încât să poată fi identificate, la o viitoare recapturare, în vederea studiilor de specialitate.
Puii eliberați la Isaccea aveau, în medie, 30 de cm și 200 g și au fost populați după ce, în prealabil, au fost marcați individual cu mărci microcip PIT (Passive Integrate Transponder). Ținând cont că pescuitul comercial este interzis în această perioadă, considerăm că puii au șanse mari să ajungă în siguranță în mare, pentru a crește și a se întoarce în Dunăre, pentru a se reproduce” – spune Marian TUDOR, director general al  Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare „Delta Dunării”, Tulcea.

Despre nisetru și acțiunea de repopulare

Nisetrul (Acipenser gueldenstaedtii) este recunoscut ca „Sturionul de Dunăre” pentru că, odinioară, era cea mai întâlnită specie de sturion din fluviu. Declinul speciei a fost cauzat, în principal, de construcția de baraje (Porțile de Fier I și II), care au blocat accesul sturionilor spre zonele de reproducere din zona Dunării Inferioare. Această specie de sturion poate atinge 2,35 m lungime și poate cântări peste 100 kg. Momentan, nisetrul se află pe lista roșie a speciilor critic periclitate a IUCN.

Cei 300 de pui de nisetru eliberați miercuri la Isaccea provin dintr-o fermă piscicolă din județul Tulcea și au vârsta de aproximativ 1 an. Practic, puietul a fost crescut în bazine piscicole din ce în ce mai mari, în conformitate cu etapele de dezvoltare ale acestuia. În ultima fază, peștii trăiesc câteva luni în iazuri de creștere, umplute cu apă de râu specifică locului unde vor fi eliberați. Acest lucru este esențial, în cazul speciilor migratoare, deoarece acestea trebuie să se obișnuiască cu apa în care se vor întoarce pentru reproducere.

Astăzi, nisetrul se află pe lista speciilor aflate în pericol critic de dispariție. Luna aceasta a fost publicat în Monitorul Oficial un Ordin care se referă la speciile marine din Marea Neagră aflate în pericol și la măsuri privind protejarea și conservarea acestora. Lista include nisetrul, alături de păstrugă și morun. Lista urmează a fi transmisă Secretariatului Permanent al Mării Negre (parte din Convenția Mării Negre), cu scopul de a fi inclusă în Cartea Roșie a Mării Negre, care este actualizată la fiecare 5 ani, pe baza dovezilor științifice.

Tocmai de aceea, este esențial ca exemplarele eliberate în Dunăre să fie urmărite, în caz de capturare, cu ajutorul mărcii implantate. Datele de recapturare sunt foarte importante, deoarece oferă informații despre succesul efortului de repopulare, starea populației sălbatice, starea mediului natural și – nu în ultimul rând, în cazul speciilor migratoare – despre existența și funcționalitatea coridoarelor ecologice.” – spune Cristina Munteanu, manager proiect, WWF România.

Managementul transfrontalier și acțiunile de reconstrucție a coridoarelor de migrație, ca și popularea cu specii indigene, devin astfel esențiale, în procesul de refacere a unei populații autonome.

Evenimentul de la Isaccea a fost organizat în cadrul proiectului MEASURES, proiect co-finanțat de Uniunea Europeană (FEDR, IAP).

Despre proiect

MEASURES (01.06.2018-31.05.2021) adună laolaltă 10 țări aflate de-a lungul Dunării (Germania, Austria, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croația, Serbia, România și Bulgaria). Partenerii din proiect și-au unit forțele pentru conservarea speciilor de pești migratori în pericol de dispariție, din bazinul Dunării. De-a lungul celor 3 ani de proiect, MEASURES va cartografia și va identifica habitate-cheie pentru peștii migratori, prin dezvoltarea și testarea unei metodologii specifice, va dezvolta o strategie armonizată pentru restaurarea coridoarelor ecologice și va susține includerea acesteia în viitoarele planuri de management.

Proiectul va crea, de asemenea, o bază de date online – the ‘MEASURES Information System’ – care va facilita accesul experților, factorilor de decizie și publicului larg, la informațiile relevante disponibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here