Xerox spijină eforturile împotriva COVID-193 min read

147

Xerox a luat măsuri speciale pentru a sprijini eforturile celor din prima linie, în ceea ce privește criza declanșată de COVID-19.

Parteneriat cu VORTRAN Medical Technology

Xerox, împreună cu VORTRAN Medical Technology, o companie de cercetare, dezvoltare și producție de aparatură medicală destinată problemelor respiratorii, asigură producția de ventilatoare portabile (GO2Vent) și aparate de măsurare a presiunii căilor respiratorii (APM-Plus) pentru spitalele și unitățile pentru situații de urgență care tratează pacienții în această perioadă.

Cele două companii lucrează împreună, pentru a răspunde rapid la deficitul de echipamente de ventilație necesare, pentru a sprijini pacienții afectați de COVID-19. Producția se va extinde de la aproximativ 40.000 de ventilatoare, în aprilie, până la aproximativ 150.000 – 200.000 de ventilatoare pe lună, până în iunie. Xerox și VORTRAN ar putea produce până la 1 milion de ventilatoare în lunile următoare.

Ideile noastre s-au unit cu ideile celor de la VORTRAN și am găsit o cale de a începem producția în masă a acestor echipamente absolut necesare în această perioadă”, a spus John Visentin, vicepreședinte și director executiv Xerox. „Vrem să ne asigurăm că medicii și personalul medical din prima linie au resursele necesare, pentru a ajuta numărul tot mai mare de pacienți cu COVID-19.

GO2Vent a fost proiectat pentru utilizare în situații de urgență, dezastre naturale și focare de boli, precum pandemia COVID-19. Acest ventilator de unică folosință poate fi configurat în câteva minute și aruncat după utilizarea de către un singur pacient, ajută printr-o tubulatură sigură și poate fi utilizat cu un compresor, cu oxigen sau aer cu un debit de minim 10 litri pe minut.

GO2Vent poate oferi suport continuu până la 30 de zile și funcționează independent de APM-Plus. APM-Plus este un dispozitiv portabil cu baterie, care se conectează la un GO2Vent și asigură o monitorizare îmbunătățită a stării pacientului și a parametrilor respiratori cheie.

Parteneriatul cu Xerox are un obiectiv clar – acela de a ajuta la salvarea cât mai multor vieți. Cu tehnologia noastră și capacitatea companiei Xerox de a fabrica la scară largă, credem că putem furniza până la 1 milion de ventilatoare în următoarele luni”, a declarat Gordon A. Wong, coordonator și CEO VORTRAN Medical Technology. „Pentru noi acesta va fi cel mai important lucru pe care l-am făcut vreodată.

În plus față de creșterea producției de GO2Vent și APM-Plus, Xerox și VORTRAN se așteaptă să compileze și să analizeze datele și feedback-ul primit de la profesioniștii din domeniul sănătății, pentru a proiecta și a produce în masă accesorii care pot fi adăugate la GO2Vent, pentru a extinde potențialul acestui echipament de a salva vieți.

Producție de dezinfectant pentru mâini

Pe lângă ventilatoarele de unică folosință, Xerox va produce 140.000 de galoane de dezinfectant pentru mâini, special pentru spitale, în Ontario și statul New York. Acesta va fi distribuit către furnizorii autorizați pentru a ajunge cât mai repede la unitățile medicale care tratează pacienții cu COVID-19.

Este momentul ca fiecare companie și fiecare persoană să analizeze ce poate face pentru a ajuta societatea în această perioadă”, a spus John Visentin. „Produsele esențiale, precum dezinfectantul pentru mâini, vor continua să aibă o cerere mare. Echipa noastră s-a mișcat repede, și-a dat seama ce soluții sunt potrivite pentru a depăși problemele și astfel vom începe livrările, totul în mai puțin de o lună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here